Alin Ioaneș, CEO ROMBAT, Cetățean de Onoare al Județului Bistrița-Năsăud
Șefului ROMBAT i-au fost recunoscute astfel eforturile de susținere a inițiativelor educaționale, sportive și culturale, precum și constanta promovare a inovației și a dezvoltării sustenabile în județ.
Subsidiara românească a Metair, Rombat S.A., unul dintre producătorii europeni de baterii amendați de Comisia Europeană pentru încălcarea legislației concurenței a Uniunii Europene
Comisia Europeană a anunțat luni, 15 decembrie 2025, aplicarea unor amenzi în valoare totală de aproximativ 72 de milioane de euro către trei producători de baterii de pornire pentru autovehicule și către asociația comercială EUROBAT, pentru participarea la un cartel de lungă durată care a funcționat timp de peste 12 ani. Printre companiile sancționate se numără și Rombat S.A. din Bistrița, cel mai mare producător de baterii auto din România, cu o amendă de 20,2 milioane de euro, din care 11,6 milioane de euro sunt imputabile în mod solidar companiei-mamă Metair și subsidiarei olandeze a acesteia.
Imagini intime din biroul primăriei duc la arest: primarul din Livezile, inculpat pentru agresiune sexuală și violarea vieții private
Primarul comunei Livezile din județul Bistrița-Năsăud, Traian Simionca, a fost arestat preventiv după ce Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis contestația procurorilor și a înlocuit arestul la domiciliu cu măsura privativă de libertate.
Municipiul Bistriţa a fost inclus oficial în Reţeaua Oraşelor Creative UNESCO
Primarul oraşului Bistriţa, Gabriel Lazany, apreciază că este o recunoaştere mondială a patrimoniului arhitectural, care îmbină tradiţia cu inovaţia.
Incident șocant la Bistrița: Doi copii de 11 ani agresați și urcați cu forța într-o mașină de un bărbat aflat sub influența alcoolului
Bărbatul, recidivist, se află în continuare sub control judiciar și riscă să fie trimis în judecată pentru faptele sale.
Un copil a murit după ce a căzut în fosa septică a căminului cultural dintr-o localitate bistrițeană
Incidentul s-a petrecut duminică după amiază, în satul Fântânele, din comuna Matei.
Trafic blocat mai multe ore pe DN 17C, în judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unei viituri
Potrivit ISU, concomitent cu redeschiderea parțială a circulației rutiere, se lucrează pentru decolmatarea podețului înfundat de aluviuni.
ROMBAT, singura companie din România care deține un Laborator de Testare a bateriilor acreditat la nivel internațional
Acreditarea RENAR oferă companiei ROMBAT Bistrița capacitatea unică în România de a realiza teste recunoscute internațional, în conformitate cu noul regulament european care impune ca anumite produse să fie însoțite de un dosar tehnic ce include teste realizate într-un laborator acreditat ISO 17025, recunoscut prin acordul ILAC-MRA (International Laboratory Accreditation Cooperation – Mutual Recognition Arrangement).





